Nicio șansă să avem un nou stadion la Botoșani. Flutur: „Stadionul nostru îndeplinește toate condițiile”
Executivul Primăriei Botoșani a abandonat orice demers de a obține finanțarea necesară construirii unui nou stadion în municipiu. În tot acest timp, alte orașe din România au obținut răspunsuri favorabile, chiar dacă lucrările vor începe peste un an sau doi.
Primarul Cătălin Flutur susține că în urmă cu doi ani a avut o discuție la București despre stadionul Municipal și i s-a transmis că până în 2020 nu va primi bani. Din acest motiv nu s-a grăbit să realizeze studiul de fezabilitate.
„Noi avem un stadion în care s-a investit mult în ani. Atât eu cât și pe perioada domnului Portariuc. În august 2016 m-am dus direct și am primit o explicație absolut pertinentă în momentul ăla. Mi-au spus că atâta timp cât va fi 2020 și trebuie să face niște stadioane care ne obligă ăia cu UEFA, nu aveți nicio șansă. Ce nu am înțeles după aia, de ce două municipii din România, Târgoviște și Alexandria, care au echipe de divizia a IV-a, au primit bani”
, a spus primarul Cătălin Flutur care a adăugat:
„Fac un studiu azi. Îl făceam anul trecut. Aceste studii în doi ani nu mai sunt valabile. Am două probleme: să explic controlorilor financiari de ce am dat în lucru un studiu și pot să-mi impute sumele și dacă au trecut doi ani, trebuie să-l refac. Stadionul nostru îndeplinește toate condițiile să se joace orice”
.În aceste condiții e greu de crezut că în următorii cinci ani se va demara construcția unui nou stadion.
Citește și:
- 18:59 - FRF, negocieri oficiale cu Gică Hagi, pentru postul de selecționer
- 17:13 - Preşedintele lui Inter spune că este o formalitate pentru Cristi Chivu să-și prelungează înțelegerea
- 20:47 - Doliu în sport: campion, în vârstă de 35 de ani, mort în timpul unei curse
- 17:26 - Amical pentru „tricolori” în iunie, cu Țara Galilor, la București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











