A jucat peste 100 de meciuri în Ligue1 iar acum este unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga 1

karaboue
FC Botoșani și-a schimbat strategia în vara anului trecut și a preferat să aducă jucători străini, care au jucat în campionate puternice și care vor să-și relanseze cariera. A fost o decizie inspirată iar majoritatea străinilor au confirmat.
Francezul Lossemy Karaboue (31 ani) a venit la începutul lunii septembrie. Inițial, a jucat foarte puțin dar după accidentarea lui Oaidă a devenit titular iar evoluțiile lui au fost din ce în ce mai bune. În meciul cu Dinamo, Karaboue a câștigat majoritatea duelurile, a făcut 13 driblinguri și a greșit doar 5 pase.Francezul are 106 meciuri în Ligue1 și 168 de meciuri în Ligue2. Și-a făcut junioratul la Olympique Lyon și are 16 meciuri la naționalele U17, U18 și U19 ale Franței. În cariera lui, a jucat la Nancy, Sedan-Ardennes, Troyes, Valenciennes și Levadiakos.
„Karaboue a venit la noi ca un jucător cu CV dar care o perioadă a stat pe dreapta. A fost adus la noi ca fiind un mijlocaș foarte bun și care poate să joace pe mai multe posturi. Poate fi mijlocaș defensiv, ofensiv, a jucat și fundaș dreapta. Este un jucător care știe fotbal. Are peste 100 de meciuri în prima ligă din Franța. Nu e un tip ambițios de a juca continuu. Când juca Oaidă cu Rodriguez, el vedea că Oaidă e bun și niciodată nu l-am văzut mofturos că nu joacă. Dar când joacă, o face foarte bine”
, a spus Valeriu Iftime.
Citește și:
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 08:01 - Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, după demiterea lui Arne Slot
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














