Un șofer român de TIR s-a „trezit mort” în presă după un accident în Germania: „Sunt viu, îmi pare rău”

Un șofer român de TIR s-a „trezit mort” în presă după un accident în Germania: „Sunt viu, îmi pare rău”
Un șofer român de TIR s-a „trezit mort” în presă după un accident din Germania
Un șofer român de TIR, angajat al unei firme de transport din Italia, a trecut printr-o experiență șocantă după ce a aflat din presă că ar fi murit într-un accident rutier grav produs în Germania. Informația eronată s-a răspândit rapid, iar bărbatul a fost nevoit să își liniștească familia și prietenii, anunțând public că este în viață.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, pe autostrada A44 din Germania, unde doi șoferi ai companiei pentru care lucra și românul și-au pierdut viața într-un accident tragic. Potrivit poliției germane, cauza probabilă a accidentului a fost viteza neadaptată la condițiile meteo, în condițiile în care carosabilul era acoperit de polei.
Cei doi camionagii se întorceau din Hamburg, cu TIR-ul gol, după ce livraseră marfa la destinație. Impactul a fost fatal pentru ambii ocupanți ai cabinei.
Confuzie privind identitatea victimelor
Unul dintre șoferii decedați a fost identificat rapid ca fiind cetățean italian. În cazul celei de-a doua victime, autoritățile nu au putut stabili imediat naționalitatea, ceea ce a dus la confuzii. În lipsa unei confirmări oficiale, presa italiană a speculat că ar fi vorba despre un român.
Informația greșită a fost publicată inclusiv pe site-ul primalariviera.it, de unde s-a răspândit rapid. La scurt timp, românul „declarat mort” a reacționat pe rețelele de socializare, pentru a clarifica situația.
„Îmi pare rău pentru colegii mei care au murit, dar eu sunt viu”, a transmis acesta, încercând să calmeze valul de mesaje îngrijorate primite din partea apropiaților.
Ulterior, autoritățile germane au confirmat că cea de-a doua victimă era cetățean moldovean, iar informația inițială apărută în presă a fost rezultatul unei erori de comunicare.
Citește și:
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 16:06 - România plătește zeci de milioane de euro dobânzile pentru împrumuturile acordate Ucrainei – DOCUMENT
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
- 17:22 - Cât de bogați sunt, de fapt, românii? Banca Națională și cei de la Institutul de Statistică vor să afle
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











