Un bărbat din Botoșani i-a donat fiului său un rinichi
Anul acesta s-au realizat patru transplanturi renale la Iași, dintre care trei de la donator viu
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr.C.I. Parhon” din Iaşi au efectuat marți, 1 februarie, al patrulea transplant din acest an. Intervenția a fost una programată, fiind vorba despre un tată de 42 de ani, care i-a donat un rinichi fiului său de 17 ani. Băiatul făcea dializă de 4 ani la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sfânta Maria” după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune urologică care a dus la o complicație: nefropatie de reflux cu insuficiență renală cronică în stadiu terminal.
De acum înainte, prin gestul salvator făcut de tatăl său, copilul va putea duce o viață normală și va scăpa de chinul dializei, care presupunea, printre altele, și efectuarea de trei drumuri dus-întors pe săptămână Botoșani-Iași.
„Intervenţia a decurs bine, iar evoluția de după transplant a fost favorabilă. Ambii pacienți sunt bine și se recuperează în Compartimentul de Transplant Renal, urmând să stea internați aproximativ două săptămâni. Deja, funcția renală este în limite normale, fapt ce ne bucură. Pentru acest copil, transplantul înseamnă o șansă de a scăpa de drumuri Botoșani-Iași, făcute de trei ori pe săptămână pentru a face ședințele de dializă și implicit revenire la o viață normală”, a declarat conf. univ. dr. Ionuț Nistor, medic primar și purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”, scrie Evenimentul.
Echipa chirurgicală la acest transplant a fost coordonată de chirurgul Corneliu Moroșanu, iar cea de medici pe negrologie de către prof. dr. Adrian Covic.
Anul acesta s-au realizat patru transplanturi renale la Iași, dintre care trei de la donator viu, mai exact de la părinte la copil, și unul de la donator cadaveric, prelevarea fiind făcută în Bulgaria.
Anul trecut, în ciuda pandemiei şi a contextului epidemiologic, au fost realizate 30 de transplanturi renale.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:35 - Inteligența Artificială remodelează piața IT: peste 100.000 de concedieri în doar câteva luni
- 20:36 - Zelenski îi transmite un mesaj fără precedent lui Putin: „Când Rusia obosește, vine valul schimbării”
- 19:16 - Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














