Un bărbat a înscenat mai multe accidente rutiere, păcălind firme de asigurări. Unde a fost prins

Un bărbat a înscenat mai multe accidente rutiere, păcălind firme de asigurări. Unde a fost prins
Rădăuțeanul s-a sustras punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea
Un rădăuțean care a fost condamnat în 6 ianuarie 2020 la doi ani și 10 luni închisoare pentru înșelăciune în formă continuată și era urmărit național și internațional a fost arestat în Ucraina, iar luni a fost extrădat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
Lilian Avram zis Giuliano, de 42 de ani din Rădăuți a fost condamnat în data de 6 ianuarie 2020 de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune în formă continuată” constând în 9 acte materiale pentru că în perioada 2009 – 2012, la diferite intervale de timp, împreună cu mai multe persoane, a indus în eroare sau a încercat să inducă în eroare societăți de asigurări, înscenând accidente rutiere pentru obținerea de despăgubiri.
Rădăuțeanul s-a sustras punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea motiv pentru care a fost dispusă darea în urmărire la nivel național și internațional.
Acesta a fost arestat în Ucraina, iar luni a fost extrădat, fiind preluat de polițiștii din cadrul IPJ Suceava SIC și depus în Penitenciarul Botoșani.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:35 - Inteligența Artificială remodelează piața IT: peste 100.000 de concedieri în doar câteva luni
- 20:36 - Zelenski îi transmite un mesaj fără precedent lui Putin: „Când Rusia obosește, vine valul schimbării”
- 19:16 - Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














