„Școala Altfel”: Continuă întâlnirile pompierilor cu elevii și profesorii

„Școala Altfel”: Continuă întâlnirile pompierilor cu elevii și profesorii
În total aproximativ 700 de elevi și profesori.
Programul “Școala Altfel” continuă săptămâna aceasta în multe dintre instituțiile de învățământ din județ, iar cadrele didactice și elevii își doresc să se întâlnească cu pompierii pentru a învăța cum să-și protejeze viața. Astăzi, a fost rândul celor de la Liceul Teoretic "Anastasie Basota" Pomarla, Școala Gimnazială nr. 1 Sarafinești, Școala Gimnazială "Octav Băncila" Corni, Grădinița cu Program Prelungit nr. 20 Botoșani, Grădinița Program Prelungit nr. 22 Botoșani, Școala Gimnazială "Mihai Constantineanu" Dorobanți și Școala Gimnazială "Sf. Maria" Botoșani. În total aproximativ 700 de elevi și profesori.
Și cum cel mai ușor poți învăța din exemple, pompierii le-au vorbit despre lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun și le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță.
Printre acestea se numără:
- nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări;
- nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;
- nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;
- dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.
Totodată, le-au explicat cum să se comporte dacă cineva are nevoie de ajutor medical sau în cazul producerii unui cutremur sau unui incendiu.
Nu știm dacă vor deveni pompieri sau nu, dar știm cu siguranță că ceea ce au învățat îi va ajuta să facă diferența dintre bine și rău.
Activitățile au fost organizate în baza Protocoalelor de colaborare încheiate între ISU și instituțiile de învățământ.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 16:06 - România plătește zeci de milioane de euro dobânzile pentru împrumuturile acordate Ucrainei – DOCUMENT
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











