Prețul motorinei se apropie de 10 lei/litru. Specialiștii avertizează asupra unui scenariu pesimist

Prețul motorinei se apropie de 10 lei/litru. Specialiștii avertizează asupra unui scenariu pesimist
Prețul motorinei se apropie de 10 lei/litru. Specialiștii avertizează asupra unui scenariu pesimist
Prețurile la pompă cresc aproape zilnic, iar șoferii simt imediat impactul: un plin costă cu 20 de lei mai mult, dacă aleg motorina obișnuită, iar varianta premium poate ajunge la 8,60 lei/litru în anumite stații.
Prețul motorinei se apropie de 10 lei/litru. Specialiștii avertizează asupra unui scenariu pesimist
Creșterea accelerată a prețurilor este legată de afacerea Lukoil, iar specialiștii avertizează că, în cazul în care statul nu preia controlul companiei la timp sau producția este perturbată, motorina ar putea depăși 9 lei, chiar să se apropie de 10 lei pe litru.
„Există un risc real ca prețurile să continue să urce dacă apar probleme în aprovizionarea de la Lukoil. Contextul de piață este foarte tensionat”, a explicat Claudiu Cazacu, analist pe piețe financiare.
Potrivit Eugenia Gușilov, expert în energie, piața reacționează la incertitudinea legată de un furnizor care deține aproximativ 20% din cota de piață din România. „Această nesiguranță se reflectă direct în prețurile carburanților și în nervozitatea pieței”, a precizat ea.
În ultimele săptămâni, motorina s-a scumpit cu 40 de bani pe litru, iar perspectivele pentru următoarea perioadă rămân îngrijorătoare, mai ales pentru țările din regiune dependente de producția Lukoil.
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
- 17:04 - Guvernul schimbă regulile: Cine apare pe „lista rușinii” pentru taxe neplătite?
- 16:44 - Guvernul pregătește măsuri dure: 8 mari companii de stat cu pierderi vor fi închise. Alte 9 ar putea fi listate la bursă - DOCUMENT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










