PLOILE ȘI VIJELIILE AU AFECTAT REȚELELE ELECTRICE: PESTE 7.700 DE CONSUMATORI AU RĂMAS FĂRĂ CURENT

PLOILE ȘI VIJELIILE AU AFECTAT REȚELELE ELECTRICE: PESTE 7.700 DE CONSUMATORI AU RĂMAS FĂRĂ CURENT
Echipele distribuitorilor sunt pe teren și acționează pentru identificarea și remedierea rapidă a defecțiunilor, în condiții de siguranță
Ploile torențiale și vijeliile din noaptea de luni spre marți au produs avarii punctuale în rețelele de distribuție a energiei electrice din mai multe zone ale țării, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
„Pe fondul Codului portocaliu, rețelele de distribuție au fost afectate în anumite zone. Am analizat situația și am dispus măsuri urgente pentru remedierea avariilor și reconectarea în siguranță a consumatorilor”, a precizat Burduja.
Potrivit datelor transmise de distribuitori:
Distribuție Energie Electrică România (Focșani, Vrancea): o linie de medie tensiune nealimentată parțial, șapte posturi de transformare afectate, două localități (Modruzeni și Mărășești – parțial) cu 360 de consumatori fără curent.
Distribuție Oltenia: 44 de deranjamente punctuale, în curs de remediere.
Delgaz Grid: 5.596 de consumatori fără energie în județele Bacău și Neamț, din cauza a trei incidente pe liniile de medie tensiune. Sunt afectate șapte localități și 38 de posturi de transformare.
Rețele Electrice România:
Banat: două linii parțial nealimentate, 433 utilizatori afectați;
Muntenia: patru linii parțial nealimentate, 1.400 utilizatori afectați;
Dobrogea: fără incidente.
Echipele distribuitorilor sunt pe teren și acționează pentru identificarea și remedierea rapidă a defecțiunilor, în condiții de siguranță. Ministrul Burduja a subliniat importanța unei intervenții prompte pentru reluarea furnizării energiei în toate zonele afectate.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
- 17:04 - Guvernul schimbă regulile: Cine apare pe „lista rușinii” pentru taxe neplătite?
- 16:44 - Guvernul pregătește măsuri dure: 8 mari companii de stat cu pierderi vor fi închise. Alte 9 ar putea fi listate la bursă - DOCUMENT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










