Cazul Romatsa arată o slăbiciune gravă a statului român, atunci când statul nu își execută voluntar obligațiile, creditorul nu mai stă la ușa ministerului, ci merge direct la terții care datorează bani statului sau unor entități publice. Exact aici este bomba juridică. Poprirea nu înseamnă doar blocarea unui cont bancar. Potrivit art. 781 Cod procedură civilă, pot fi urmărite sumele de bani datorate debitorului de către terți, prezente sau viitoare. Iar potrivit art. 783, din momentul comunicării popririi, terțul poprit trebuie să indisponibilizeze sumele.
De aceea, ideea că „nu ne privește” este falsă. Nu cetățeanul român devine personal debitor al Pfizer sau al altui creditor al statului. Nu i se poate lua salariul pentru datoria Guvernului. Dar, într-o logică de poprire la terți, orice persoană sau companie care datorează bani statului poate deveni, teoretic, punct de captură financiară, taxe, impozite, redevențe, dividende, creanțe comerciale, sume colectate prin mecanisme publice. Creditorul nu urmărește omul, ci fluxul de bani datorat statului.
Aici este pericolul real. Statul român a creat impresia că datoriile lui sunt abstracte, politice, împinse dintr-un buget în altul. Dar executarea silită le transformă în realitate contabilă. Dacă România nu plătește, creditorul caută în jurul statului. Eurocontrol, instituții europene, regii, companii publice, creanțe externe, eventual venituri datorate unor entități controlate de stat. Acolo unde există un terț care ține bani pentru debitor sau urmează să îi plătească bani, apare riscul popririi.
Trebuie însă spus corect juridic, taxele datorate de cetățeni către buget nu pot fi tratate mecanic ca niște facturi comerciale ordinare. Creanțele fiscale au regim de drept public, iar executarea împotriva instituțiilor publice este influențată de OG 22/2002, care obligă plata din sumele aprobate prin buget. Dar dacă statul nu plătește, creditorii vor testa limitele sistemului. Vor merge acolo unde banii se mișcă.
De aici vine riscul sistemic. Dacă după Romatsa s-ar ajunge la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica, problema nu ar mai fi doar juridică, ci financiară, bursieră și strategică. Companiile listate funcționează pe încredere. O poprire legată de o datorie a statului ar putea fi citită de piață ca semn că România nu își mai controlează propriile obligații. Agențiile de rating, investitorii și creditorii externi privesc asemenea episoade ca simptome de risc suveran.
Concluzia este dură datoria statului nu rămâne la stat. Când statul nu plătește, factura se propagă prin rețeaua economică. Azi se blochează o creanță Romatsa la Eurocontrol. Mâine se caută alte fluxuri. Poimâine costul apare în buget, în taxe, în tarife, în dividende pierdute, în dobânzi și în scăderea încrederii. Cetățeanul nu este poprit direct pentru datoria statului, dar poate ajunge să o plătească indirect, prin toate robinetele fiscale și economice pe care statul le controlează.
Daniel Udrescu - CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor
