BILETELE DE TREN SE SCUMPESC ÎN PLIN SEZON AL VACANȚELOR, CA URMARE A MAJORĂRII TVA

BILETELE DE TREN SE SCUMPESC ÎN PLIN SEZON AL VACANȚELOR, CA URMARE A MAJORĂRII TVA
Toate companiile de transport feroviar pentru călători vor scumpi biletele, de la 1 august, ca urmare a majorării TVA
Toate companiile de transport feroviar pentru călători vor scumpi biletele, de la 1 august, ca urmare a majorării TVA. Cel mai mare operator la nivel național, CFR Călători, a transmis și care va fi majorarea medie a prețurilor.
Majorarea cotei de TVA de la 19% la 21% se va aplica de către toți cei șase operatori feroviari.
CFR Călători și alți cinci operatori feroviari privați.va crește prețul biletelor de tren cu până la 4,5 lei, potrivit unui comunicat transmis, marți, de companie.
Practic, majorarea prețurilor biletelor la clasa a II-a va fi de maximum 3 lei, iar la clasa I-a nu va depăși 4,5 lei, aceste valori maximale fiind atinse în cazul trenurilor IC care circulă pe distanțe de peste 600 km.
Pe pagina de Facebook a CFR Călători, anunțul privind scumpirea biletelor a adunat mai multe comentarii negative, legate fie de condițiile din vagoane, fie de nerespectarea orarelor de circulație a trenurilor.
Salariul directorului milionar de la CFR Călători, cu case în Dubai, va fi redus cu 10%
„Poate faceți ceva și cu dughenele alea de vagoane, că te coci in ele și la Clasa 1. La ce condiții oferiti, plus întârzieri, ar fi trebuit să fie biletul scăzut cu 50%.”, a scris un comentator, în timp ce altul a opinat că la ce condiții oferă CFR, ar trebuie să scadă tarifele.
Bătaie de joc marca CFR Călători: căldură infernală în vagoane. Unei femei i s-a făcut rău în trenul încins – VIDEO
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
- 17:04 - Guvernul schimbă regulile: Cine apare pe „lista rușinii” pentru taxe neplătite?
- 16:44 - Guvernul pregătește măsuri dure: 8 mari companii de stat cu pierderi vor fi închise. Alte 9 ar putea fi listate la bursă - DOCUMENT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










