Anunț EXCLUSIV de la Casa Națională de Pensii - Cum se va face recalcularea și cât vor crește

Anunț EXCLUSIV de la Casa Națională de Pensii - Cum se va face recalcularea și cât vor crește
Pensiile ar putea crește pentru unii vârstnici după evaluarea și recalcularea dosarelor la care lucrează acum Casele de Pensii
Pensiile ar putea crește pentru unii vârstnici după evaluarea și recalcularea dosarelor la care lucrează acum Casele de Pensii. Se vor lua în calcul elemente suplimentare față de legea în vigoare, cum ar fi sporurile sau orele suplimentare. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, într-un interviu exclusiv acordat Realitatea Plus.
Autoritățile vor încerca să repare inechitățile existente, iar persoanele care au avut aceeași contribuție ar trebui să primească aceeași pensie.
”Cea mai mare inechitate e faptul că aceiași pensionari care au ieșit în perioade diferite de timp, unde au fost acte normative în vigoare diferite, au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare. Noi încercăm să uniformizăm pensionarii, aceeași contribuție să aibă aceeași pensie egală, iar pensiile aflate la un nivel inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea. Dacă prin aplicarea formulei va exista un cuantum mai mic, pensiile vor rămâne la nivelul în plată”, a declarat Baciu.
O problemă s-ar putea ivi în momentul în care, din cauza unor erori de calcul, unii au primit pensii mai mari decât ar fi trebuit.
”Dacă în dosar se găsesc erori flagrante, evident că acele dosare trebuie remediate. Dacă sunt erori flagrante, cine a încasat banii trebuie sa ii returneze…”, a explicat președintele Casei Naționale de Pensii.
Pensionarii care nu au toate actele la dosar vor trebui să bată drumuri până la instituțiile la care au lucrat sau chiar să apeleze la arhive.
”Trebuie să meargă la angajator, iar noi să putem verifica. Nu putem lucra pe ceva ce nu poate fi verificat cu documente. Toate societățile închise au fost preluate de către lichidatori, au fost preluate arhivele, în mare parte se găsesc. Trebuie să li se elibereze acele adeverințe care atestă că ei au lucrat, au realizat alte venituri decât cele existente în dosarul de pesionare.
Ei trebuie să achite o sumă pentru cei care eliberează aceste documente”, a mai spus Baciu.
Până acum au fost evaluate peste 500.000 de dosare de pensii din totalul de 5 milioane. Evaluarea ar trebui să dureze până la mijlocul anului viitor, iar o nouă lege a pensiilor ar putea fi gata la finalul lui 2022.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
- 17:04 - Guvernul schimbă regulile: Cine apare pe „lista rușinii” pentru taxe neplătite?
- 16:44 - Guvernul pregătește măsuri dure: 8 mari companii de stat cu pierderi vor fi închise. Alte 9 ar putea fi listate la bursă - DOCUMENT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










