Zeci de botoșăneni amendați în timpul acțiunii de ieri a IPJ Botoșani

politisti rutiera (17)
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, au efectuat ieri o acţiune pentru prevenirea şi combaterea actelor comise cu violenţă, cerşetoriei precum şi pentru prevenirea şi combaterea transportului, traficului şi comerţului ilicit cu produse accizabile.
Activitatea a fost organizată în colaborare cu jandarmi din cadrul IJJ Botoşani, lucrători din cadrul Biroului Judeţean pentru Imigrări Botoşani, Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Populaţiei şi SC. Locativa.SA.Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost legitimate 220 de persoane şi controlate 104 autovehicule şi 13 unităţi economice.În urma neregulilor constatate poliţiştii au aplicat 51 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 14.500 de lei. Dintre acestea, 29 au fost aplicate conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cuantumul lor depăşind suma de 10.000 de lei.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











