Vreme instabilă cu averse și condiții de grindină, miercuri, 4 mai

Vreme instabilă cu averse și condiții de grindină, miercuri, 4 mai
Astăzi vremea va fi normală din punct de vedere termic, dar ușor instabilă
Vremea rămâne instabilă în cea mai mare parte din țară, temperaturile sunt scăzute și se înregistrează averse dar și condiții de grindină.
Astăzi vremea va fi normală din punct de vedere termic, dar ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în zonele montane şi submontane, dar şi în Maramureş şi Transilvania, unde vor fi averse, descărcări electrice şi izolat condiții de grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi pe suprafeţe mici 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar temperaturile maxime, în creştere faţă de ieri în jumătatea de sud a ţării, se vor încadra între 17 şi 24 de grade.***
În București vremea va fi normală pentru această perioadă a lunii mai. Dimineata avem 8-9 grade si temperatura maximă, în creştere ușoară faţă de ieri, va fi de 21...22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara, când vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice.***
La munte cerul va avea înnorări accentuate, iar în prima parte a nopţii vor fi averse si descărcări electrice. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, iar vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











