VIDEO | Icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a ajuns în premieră în România

VIDEO | Icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a ajuns în premieră în România
Până pe 10 Mai, icoana se va afla la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman
Icoana Maicii Domnului pictată de apostolul Luca a ajuns în premieră în România. Până pe 10 Mai, icoana se va afla la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Tot aici se află și moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei și cele ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.
Chipul Maicii Domnului de pe icoană se apropie cel mai mult de cel real, deoarece este una dintre cele trei icoane pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, la cererea Sfintei Fecioare.
„Toți întrebau: mai există cineva care l-a văzut pe Hristos? Auzind că trăiește mama lui, toți au vrut s-o cunoască, dar nu puteau ajunge. Așa că i-a cerut apostolului să reprezinte acest chip al său și au urmat mai multe, trimise în toată lumea creștină”, a declarat Sebastian Serdaru, starețul Mănăstirii Pantocrator.
Pictura a părăsit în ultimii 2.000 de ani doar de două ori Grecia. Prima dată a fost dusă în Rusia, iar acum în România.

Zeci de credincioși au întâmpinat icoana la intrarea în mănăstire și unii dintre au venit chiar de la sute de km distanță.
La slujbă a participat și Alexandra Păcuraru, realizatorul emisiunii Legile Puterii, împreuna cu familia ei.
„Am reușit să ajung la Sfântă Icoană, m-au copleșit emoțiile am plâns de bucurie că trăiesc aceasta ocazie unică, să îi mulțumesc pentru sănătate, pentru pace și pentru liniște și să mă rog pentru un viitor în pace”, a declarat Alexandra Păcuraru.
Alături de icoana Maicii Domnului credincioșii se pot închina până pe 10 mai și la moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, dar și la moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











