TOTO DUMITRESCU, FIUL LUI ILIE DUMITRESCU, ARESTAT PENTRU 30 DE ZILE

TOTO DUMITRESCU, FIUL LUI ILIE DUMITRESCU, ARESTAT PENTRU 30 DE ZILE
Toto Dumitrescu a fost supus unei expertize la INML, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină.
Judecătoria Sectorului 1 a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu.
Toto Dumitrescu este acuzat că a produs un accident de mașină în cartierul Primăverii din Capitală și a fugit de la fața locului.
Duminică, în jurul orei 13:05, Brigada Rutieră a fost sesizată prin numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la intersecția dintre bd. Mircea Eliade și bd. Primăverii, din Sectorul 1.
Din primele informații, conducătoarea unui autovehicul, în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe bd. Primăverii, a intrat în coliziune cu un autovehicul, care se deplasa pe bd. Mircea Eliade, condus de Toto Dumitrescu. În urma impactului, primul autovehicul a avariat un alt autovehicul care circula în spatele acestuia.
Șoferița a fost rănită și dusă la spital, însă Toto Dumitrescu a plecat pe jos de la fața locului, profitând de agitația creată în jur.
El a fost găsit după 48 de ore de către polițiști într-un apartament. A fost ridicat și dus la audieri, după care agenții au decis să-l rețină pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Toto Dumitrescu a fost supus unei expertize la INML, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină.
El a mai avut probleme cu legea penală, fiind condamnat în anul 2021 la opt luni închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











