Toate decolările de pe aeroportul din Berlin, ANULATE din cauza unei greve

Toate decolările de pe aeroportul din Berlin, ANULATE din cauza unei greve
Grevă de o zi a personalului de securitate aeriană de pe aeroportul din Berlin. Aeroportul a decis să anuleze toate plecările pasagerilor din această zi
Sindicatul Verdi din Germania a convocat luni o grevă de o zi a personalului de securitate aeriană de pe aeroportul din Berlin, ca parte a unei dispute salariale în curs. Drept urmare, aeroportul a decis să anuleze toate plecările pasagerilor din această zi.
Greva urmează să înceapă luni, la ora locală 3:30 a.m. (0130 GMT), şi se va încheia la miezul nopţii (22:00 GMT), a anunțat sindicatul, relatează Reuters preluat de News.ro.
Germania, cea mai mare economie a Europei, a cunoscut în acest an unele dintre cele mai perturbatoare greve din ultimele decenii, în timp ce sindicatele presează pentru salarii mai mari pentru a compensa creşterea costului vieţii.
Acţiunea planificată urmează grevelor de la alte patru aeroporturi germane – Duesseldorf, Hamburg, Köln-Bonn şi Stuttgart, organizate joi şi vineri, când au fost anulate peste 700 de plecări.
”Din cauza grevelor de avertizare ale personalului de securitate, nicio plecare a zborurilor de pasageri nu va fi posibilă luni, 24 aprilie”, a spus aeroportul din Berlin Brandenburg într-un comunicat, adăugând că şi sosirile ar putea fi, de asemenea, afectate.
Sindicatul a negociat cu asociaţia pentru securitatea aviaţiei BDLS în vederea creşterii salariilor pentru schimburile de noapte, de weekend şi de sărbătorile legale.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














