Sute de lei în plus pentru pensionari! Anunțul a fost făcut azi de directorul de la Pensii, Daniel Baciu

Sute de lei în plus pentru pensionari! Anunțul a fost făcut azi de directorul de la Pensii, Daniel Baciu
Vestea momentului pentru români
O nouă speranță pentru pensionarii care abia își duc traiul. Șeful Casei de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut declarații uluitoare. Pentru unii, pensiile ar putea crește după recalculare cu câteva sute de lei.
Într-o intervenție publică a directorului, acesta a spus că vrea să corecteze situațiile în care pensia unor oameni este diferită, deși aceștia au avut același număr de ani de muncă și aceeași cotizație.
„Aşa era legislaţia în perioada respectivă şi noi aceste inechităţi încercăm să le corectăm să se ţină cont numai de contributivitate”, a spus Baciu.
„La acelaşi număr de puncte există diferenţe şi de sute de lei, de milioane în bani vechi, de 200-300 de lei, iar în momentul când vom aplica aceeași formulă prevăzută de lege, aceste pensii se vor netezi şi vor ajunge oarecum la acelaşi cuantum, cel cu cuantumul mic să îl ajungă pe cel cu cuantumul mare.”, a adăugat șeful de la Pensii.
Noua lege a pensiilor este încă în stadiu de simulare, iar în urma acestor analize, Baciu spune că vor crește cel puțin jumătate din cuantumul pensiilor aflate în plată. Mai exact, circa 4 milioane de pensionari se vor bucura de măriri.
Totodată, șeful de la Pensii a avut și o veste tristă pentru seniori. Această lege și recalcularea aferentă ar putea fi aplicate abia din 2024, într-un scenariu optimist.
În România, 900.000 de pensionari trăiesc cu 900 de lei pe lună.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











