În ultimele zile, municipiul Botoşani a căpătat un aspect dezolant dat de mizeria rămasă după topirea zăpezii. Pornind de la aceste probleme, conducerea primăriei a dat comandă societăţii Urban Serv să fie măturate principalele artere de circulaţie.
„Chiar dacă este sezonul rece şi avem şi temperaturi negative, am transmis o comandă către Urban Serv pentru a acţiona atât mecanic, cât şi manual, pentru curăţarea străzilor din municipiul Botoşani. În ultimul timp, străzile sunt afectate de nisipiul şi sarea care au rămas după activitatea de deszăpezire”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului. Potrivit edilului, regulamentul de salubrizare a fost modificat, pentru a fi evitate problemele din anii trecuţi când inspectorii Curţii de Conturi au imputat unele sume motivat de faptul că au fost măturate străzile în timpul iernii.Simion Drelciuc, directorul general al Urban Serv, a precizat că s-a trecut la măturarea străzilor şi trotuarelor la finele săptămânii trecute. „Nu am acţionat luni şi marţi deoarece a plouat. Am ieşit sâmbătă şi duminică, dar şi astăzi. Vom continua cu măturatul mecanizat, dar şi cu cel manual”, a spus Simion Drelciuc, adăugând că zilnic în oraş sunt aproximativ 60 de măturători, repartizaţi în două schimburi.În primă fază, maşinile şi muncitorii Urban Serv vor acţiona în zona centrală a municipiului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:37 - Jocurile din spatele numirii lui Eugen Tomac. Miron Mitrea: „Nu e politică, e business pe 17 miliarde de euro. Toți vor să-și bage un pic codița în banii ăștia”
- 22:35 - Prăpăd în Vrancea. Viiturile au măturat totul, oameni luați pe sus de ape. Pompierii militari intervin în forță - FOTO
- 22:31 - Focuri de armă trase în Lupeni asupra unei familii. Patru victime au ajuns la spital - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News















