Șeful NATO Jens Stoltenberg: Nu există niciun indiciu că racheta din Polonia a fost lansată de Rusia

Șeful NATO Jens Stoltenberg: Nu există niciun indiciu că racheta din Polonia a fost lansată de Rusia
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, a anunțat miercuri că nu există niciun indiciu că racheta care a căzut marți pe teritoriul Poloniei a fost lansată din Rusia
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, a anunțat miercuri că nu există niciun indiciu că racheta care a căzut marți pe teritoriul Poloniei a fost lansată din Rusia și nici că Moscova ar pregăti atacuri asupra țărilor NATO din zona limitrofă. Stoltenberg a subliniat însă că responsabilitatea revine Moscovei, care a lansat o serie de atacuri furibunde asupra teritoriului ucrainean.
"Exploziile de marți au avut loc în contextul în care Rusia a lansat un val de rachete asupra Ucrainei. Investigații continuă, dar nu avem niciun indiciu că ar fi fost un atac intenționat și nici că Rusia s-a pregăti să atace alte state NATO. Nu este însă vina Ucraineie, ci Rusia poartă toată responsabilitatea, pentru că a continuat atacurile asupra teritoriului ucrainean," a declarat Stoltenberg, într-un briefing susținut la sediul Alianție.
"Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă de apărare aeriană ucraineană lansată pentru a apăra teritoriul ucrainean de atacurile rachetelor de croazieră rusești”, a precizat Stoltenberg.
„Să fiu clar, nu este vina Ucrainei. Rusia poartă responsabilitatea atacului pe măsură ce își continuă războiul ilegal împotriva Ucrainei”, a subliniat el, cerând Moscovei să oprească „acest război lipsit de logică”.
SUA AU TRANSMIS NATO CĂ RACHETA A FOST LANSATĂ DE UCRAINENI
Statele Unite au anunțat NATO miercuri dimineață că toate indiciile colectate arată că racheta care a căzut pe teritoriul polonez și a ucis 2 oameni nu a fost lansată din Rusia și nici nu aparține armatei ruse, ci Apărării antiaeriene poloneze.
Oficiali lituanieni, dar și surse din cadrul NATO au afirmat că Polonia a renunțat la ideea de a solicita NATO activarea articolului 4, care ar pune Alianța în situația de a reacționa, dar nu în mod militar.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














