Sărbătoare 18 august. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar

Sărbătoare 18 august. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar
Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox
Este sărbătoare mare, astăzi, pentru credincioși.
Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 18 august.
Cei doi sfinţi erau fraţi, tăietori în piatră, meserie învăţată de la Sfinţii Proclu şi Maxim, care au fost omorâţi pentru faptul că au mărturisit că sunt creştini.
Flor şi Lavru erau cei mai buni în meseria lor şi au fost trimişi de împăratul Liciniu (307-324) să zidească un templu. Sfinţii au dat banii pe care i-au primit pentru zidirea construcţiei la săraci şi au ridicat templul într-un timp scurt, ziua lucrând, iar noaptea rugându-se.
Pentru minunile pe care le-au făcut cu rugăciunile lor, preotul de la templu şi fiul său s-au convertit la creştinism.
Tatăl şi fiul împreună cu cei doi sfinţi şi cu săracii care primiseră banii au dărâmat statuile zeilor şi au închinat lăcaşul lui Hristos. Aflând de toate acestea, eparhul locului a ordonat să-i ardă pe toţi într-un cuptor aprins, mai puţin pe Sfinţii Flor şi Lavru, care au fost trimişi la Liciniu.
Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru au fost bătuţi şi aruncaţi într-un puţ adânc, care a fost astupat cu pământ. De acolo au fost scoase, după o vreme, sfintele moaştele ale acestor doi sfinţi şi au fost duse în Constantinopol.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











