Puțini oameni la deschiderea complexului SPA din Cornișa FOTO&VIDEO

piscina cornisa (2)
Botoșănenii nu s-au înghesuit la deschiderea complexului SPA din Parcul de Agrement Cornișa, chiar dacă acest complex este așteptat de vreo zece ani, de când primăria municipiului a demarat proiectul cu fonduri europene.
Deschiderea oficială a fost programată pentru ora 14.00 dar câțiva botoșăneni au venit mai devreme pentru a fi siguri că vor reuși să intre. Se așteptau să fie ca la deschiderea supermarketurilor când sunt tigăi la promoție. Nu a fost așa. Ba din contra, au venit puțini botoșăneni la deschidere asta și datorită faptului că la ora 14.00 mulți erau la muncă.În schimb, cei care au venit, s-au arătat încântați de cum arată complexul și de apa caldă, temperatura fiind de 28 de grade.Eugen Țurcanu, directorul DSPSA Botoșani, se așteaptă ca în această seară, mâine seară și în week-end-ul viitor, să vină mulți botoșăneni. În cazul în care în complex vor fi mai mult de 200 de persoane, accesul va fi restricționat.Programul este zilnic de la ora 10.00 la 22.00 iar tarifele încep de la 20 de lei pentru trei ore și ajung la 50 de lei pentru o zi.În momentul de față mai sunt de inaugurat piscina exterioară, râul de rafting și lacul. Reprezentanții DSPSA spun că în luna mai vor fi deschise ultimele obiective ale acestui parc de agrement care în total a costat 18 milioane de euro. 14 milioane de euro a fost contribuția primăriei și 4 milioane sunt fonduri nerambursabile.https://youtu.be/AxVO4tkVlqY[gallery columns="4" ids="72466,72465,72464,72463,72462,72461,72460,72459"]
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











