Prima reacţie a Kremlinului după drona căzută la Galaţi! Replica ironică a lui Peskov

Dmitri Peskov
Kremlinul a avut vineri prima reacţie oficială după incidentul în care o dronă rusească s-a prăbuşit în România, la Galaţi. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a confirmat că liderul rus a fost informat despre situaţie şi a oferit un răspuns ironic în faţa jurnaliştilor.
Întrebat dacă Vladimir Putin ştia despre incident, Peskov a răspuns sarcastic: „Dar voi ce credeţi? Că am ascuns asta?”, potrivit agenţiei ruse TASS.
Declaraţia a fost făcută la Astana, în Kazahstan, unde preşedintele rus participă la Forumul Economic Eurasiatic şi la reuniunea Consiliului Economic Suprem Eurasiatic.
Incidentul de la Galaţi a provocat reacţii dure şi din partea NATO. Alianţa Nord-Atlantică a acuzat Moscova de comportament iresponsabil şi a transmis că va apăra „fiecare centimetru” din teritoriul statelor membre.
Reacţia vine după ce autorităţile române au anunţat că o dronă rusească s-a prăbuşit peste un bloc de locuinţe din România, în timpul unui atac lansat de Rusia asupra Ucrainei. Situaţia a amplificat tensiunile regionale şi a readus în atenţie riscurile de securitate de la graniţa estică a NATO.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














