Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită două luni

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită două luni
Marcel Ciolacu: „Românii ar fi plătit preţuri mai mari cu 20%”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Guvernul prelungeşte cu încă 2 luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază, el arătând că în lipsa acestei măsuri, românii ar fi plătit preţuri mai mari cu 20%, iar în unele cazuri cu mult peste acest nivel, de nesuportat pentru majoritatea românilor.
„Scopul principal al şedinţei de azi este să prelungim cu încă două luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază. Este decizia prin care, începând cu a doua parte a anului trecut, am oprit creşterea speculativă a preţurilor. Continuarea acestui mecanism cu încă două luni este necesară, fiind un ajutor esenţial mai ales pentru cei cu venituri mici”, a declarat premierul în şedinţa Executivului.
„În paralel, vom construi împreună cu marile lanţuri de magazine, cum am şi stabilit, un mecanism predictibil pe termen lung. Vrem să ţinem preţurile sub control, iar fermierii, producătorii şi procesatorii români să primească răsplata corectă pentru munca lor”, a subliniat premierul.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:05 - Meteorologii anunță ploi abundente, urmate de o încălzire a vremii înainte de minivacanță de 1 mai: prognoza ANM pentru 4 săptămâni
- 07:57 - Alertă în Tulcea după noi atacuri rusești cu drone lângă graniță: a fost emis RO-Alert
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











