Oficiile poştale vor fi închise a doua zi de Rusalii

Oficiile poştale vor fi închise a doua zi de Rusalii
Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţa clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din mediul urban şi rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor de Rusalii.
Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţa clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din mediul urban şi rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor de Rusalii.
Astfel, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise luni, 21 iunie 2021 (a doua zi de Rusalii).În conformitate cu art. 139 din Codul Muncii, prima şi a doua zi de Rusalii sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate, în această perioadă, să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.Bugetarii se vor bucura de o nouă minivacanţă în weekend, când creştinii sărbătoresc Rusaliile. Luni, 21 iunie, a doua zi de Rusalii, este zi nelucrătoare, astfel încât vor fi trei zile libere.Codul Muncii prevede 15 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte trei zile pentru Paşte (Vinerea Mare, Duminica Paştelui, Lunea Luminată), două zile pentru Anul Nou, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.În 2021, şapte sărbători legale sunt în timpul săptămânii, iar celelalte opt sunt în weekend.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











