Nou ciclon peste România! Sunt așteptate ninsori, viscol şi temperaturi în scădere

Nou ciclon peste România! Sunt așteptate ninsori, viscol şi temperaturi în scădere
ANM anunță vreme severă în perioada următoare
Meteorologii anunță un nou ciclon deasupra României. Ne așteaptă un nou episod de ninsori și viscol în mare parte din țară, iar temperaturile vor scădea. Statul de zăpadă va ajunge până la 15 centimetri, mai spun meteorologii.
„Vremea se înrăutățește, parțial de astăzi, pentru că așteptăm o nouă extindere a precipitațiilor dinspre vestul țării care să cuprindă majoritatea zonelor.
La început vorbim de ploi, și anume astăzi să fie ploi prin vestul, sudul, parțial centrul țării, după care la noapte, pe măsură ce precipitațiile continuă să se extindă, începe și transformarea lor din ploaie în lapoviță și ninsoare, mai ales în Transilvania, în Oltenia, Muntenia și Moldova.
În partea de est și sud-est a teritoriului din nou se va porni vântul. Vom avea intensificări cu rafale în general de 50-65 km la oră, astfel încât de la noapte putem vorbi iar de intervale cu viscol, mai ales pentru sudul Moldovei și mare parte din Muntenia.
În multe zone din țară din nou se va depune un strat nou de zăpadă, în general de 5-15 centimetri”, a declarat pentru Realitatea PLUS meteorologul ANM Mihai Timu.
Sursa: Realitatea Star
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














