Modificare majoră în educație. Absolvenții liceelor pedagogice vor mai putea preda doar în grădinițe și creșe

Modificare majoră în educație. Absolvenții liceelor pedagogice vor mai putea preda doar în grădinițe și creșe
Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar obținut pe surse de Edupedu.ro.
Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar obținut pe surse de Edupedu.ro.
Potrivit sursei citate, dacă modificarea intră în vigoare, liceenii formați în liceele pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe. Până acum, liceele pedagogice aveau și specializarea de educator-învățător.
Edupedu mai arată că experții din partidele din coaliția de guvernământ vor lucra cu ME la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie.
La articolul 52, alin. (2) stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară: „(2) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară”.
La alin. 3 de la articolul de mai sus apare că „prin absolvirea cu diplomă a specializării educator-puericultor din cadrul filierei vocaţionale, profil pedagogic, se consideră îndeplinite condiţiile de formare psihopedagogică şi de calificare necesare ocupării funcţiei didactice de educator-puericultor, educator educaţie timpurie, educatoare/educator”.
De menționat este că, potrivit proiectului de lege Deca, elevii care la data adoptării proiectului de lege erau înscriși în licee pedagogice și aveau specializarea de învățători vor putea fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














