Modernizarea unor drumuri blocata de alunecările de teren
Finalizarea proiectul tehnic după care vor fi modernizate două din cele şase tronsoane de drumuri judeţene prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) este amânată din cauza unor alunecări de teren. Deşi în primă fază proiectarea ar fi trebui să fie gata la începutul lunii iunie, aceasta va mai dura cel puţin două săptămâni.” Este vorba despre DJ282A Ionăşeni-Măşcăteni şi DJ 208 H Vorona-Oneaga-Pădureni şi din câte am înţeles în zonă ar fi vorba despre nişte alunecări de teren, noi speram să fie finalizată această etapă mai devreme dar nu s-a putut. Oricum suntem în termen” a spus Dorin Birta, vicepreşedintele CJ. În schimb, la celelalte patru tronsoane de drum judeţean etapa evaluării este aproape finalizată. Este vorba despre DJ 294C, Manoleasa-Zahoreni-Borolea , DJ 293 Coţuşca-Ghireni, DJ 292A Corlăteni-Dimăcheni şi DJ 291D Ibăneşti-Cristineşti, ce fac parte din totalul de şase drumuri ce vor fi modernizate prin (PNDL). „ În maxim o lună se vor stabili firmele care se vor ocupa de execuţia lucrărilor pe aceste tronsoane. Sperăm să nu fie contestaţii să ne putem apuca imediat de treabă.” a mai spus vicepreşedintele CJ.Valoarea totală a lucrărilor va ajunge la aproximativ 20 de milioane de euro, iar şansele ca acestea să demareze în acest an sunt tot mai mici, având în vedere faptul că de obicei se formulează contestaţii.Singurul proiect început deja prin PNDL este reabilitarea podului peste Jijia din localitatea Broscăuţi, lucrările fiind demarate la sfârşitul lunii aprilie şi trebuie finalizate în toamnă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














