MINISTRUL EDUCAȚIEI: NU SUSŢIN INTERZICEREA TOTALĂ A TELEFOANELOR ÎN ŞCOALĂ

MINISTRUL EDUCAȚIEI: NU SUSŢIN INTERZICEREA TOTALĂ A TELEFOANELOR ÎN ŞCOALĂ
„Obiectivul este protejarea contextului educaţional”
„Obiectivul este protejarea contextului educaţional şi a intereselor educaţionale ale elevului, implicit ale statutului cadrului didactic”
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, joi, că este necesară asigurarea unui control „riguros” în privința folosirii de telefoane în sălile de curs și nu susține o interzicere totală a acestora.
„Toţi actorii sistemului de educaţie - elevi, profesori, părinţi - trebuie să cunoască aceste reglementări şi să le implementeze riguros şi curajos, inclusiv pe linia sancţiunilor existente.
În cazul specific al telefoanelor mobile, aşa cum am mai declarat, nu susţin interzicerea totală a acestora în şcoală, însă, în spiritul practicilor psihopedagogice şi al reglementărilor legale existente, trebuie să asigurăm un control riguros în privinţa utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul şi mai ales pentru a evita interferenţa perturbatoare cu actul educaţional”, a declarat ministrul Daniel David.
„Obiectivul este protejarea contextului educaţional”
Ministerul Educaţiei şi Cercetării solicită tuturor inspectorilor şi directorilor de unităţi şcolare examinarea regulamentelor proprii privind prevenirea, controlul şi sancţiunile impuse în astfel de situaţii, inclusiv evaluarea modalităţii de implementare a acestora.
„Obiectivul este protejarea contextului educaţional şi a intereselor educaţionale ale elevului, implicit ale statutului cadrului didactic”, a transmis MEC.
Reprezentanţii ministerului reamintesc că, în cazul concret al telefoanelor mobile, există - prin lege şi prin alte norme legale subsecvente - reglementări privind interdicţia utilizării acestora pe durata orelor de curs, cu excepţia situaţiilor în care sunt folosite cu acordul cadrului didactic în scop educaţional.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











