MINISTRUL APĂRĂRII, DESPRE INCIDENTELE CU DRONE: VOM VEDEA ASTFEL DE PROVOCĂRI ÎN CONTINUARE

MINISTRUL APĂRĂRII, DESPRE INCIDENTELE CU DRONE: VOM VEDEA ASTFEL DE PROVOCĂRI ÎN CONTINUARE
Ministrul a mai declarat că este necesară o apărare comună
Vor mai exista „provocări” cu drone și în viitorul apropiat, a declarat, vineri, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, subliniind că este important ca deciziile să fie luate „cu înțelepciune”.
„Din nefericire, suntem vecini cu războiul, o parte din vecini privesc războiul de pe balcon, de la Tulcea, şi asta este o realitate, dar putem să stăm liniştiţi, pentru că suntem parte din această mare umbrelă de protecţie”, a declarat ministrul, care a participat la Aspen European Strategic Forum.
Ministrul a mai declarat că este necesară o apărare comună, împreună cu aliații României.
„Vom vedea astfel de provocări în continuare. Eu sunt sigur că, aşa cum am văzut provocările din Polonia şi România, vor mai fi. Important este să luăm deciziile cu înţelepciune şi să arătăm că suntem pregătiţi să ne apărăm. Asta am făcut, asta vom face în continuare împreună cu aliaţii noştri.
Mai intră câte un avion în spaţiul controlat de România deasupra Mării Negre şi se mai întâmplă lucruri din acestea, suntem vecini cu războiul, că ne place, că nu ne place. Asta este realitatea. Important este ca instituţiile noastre şi asta facem în fiecare zi să lucreze mai bine împreună cu aliaţii şi să răspundem mai rapid la astfel de provocări”, a explicat Ionuţ Moşteanu.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











