MINISTERUL FINANȚELOR A ÎMPRUMUTAT LUNI PESTE 752 MILIOANE LEI DE LA BĂNCI

MINISTERUL FINANȚELOR A ÎMPRUMUTAT LUNI PESTE 752 MILIOANE LEI DE LA BĂNCI
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 752 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 35 luni, la un randament mediu de 7,46% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,198 miliarde de lei.
Marți este programată o licitație suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligațiuni.
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna mai 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,4 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 660 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.
Suma totală, de 6,06 miliarde lei, este cu 1,635 miliarde lei mai mică față de cea care a fost programată în luna aprilie a acestui an, de 7,695 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














