MIHAI LEU, INTERNAT ÎN STARE GRAVĂ LA ATI FUNDENI

MIHAI LEU, INTERNAT ÎN STARE GRAVĂ LA ATI FUNDENI
Mihai Leu, internat în stare gravă la ATI Fundeni
Fostul campion mondial de box Mihai Leu se află în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni, a declarat luni pentru Agerpres profesorul doctor Irinel Popescu.
Potrivit medicului, prognosticul este unul rezervat. „Este în stare gravă în Terapie intensivă la Spitalul Fundeni”, a spus medicul.
Mihai Leu mai fusese internat în spital și în luna mai. De acolo transmisese și un mesaj.
„Vă mulţumesc din inimă! Am trecut din nou printr-o cumpănă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor şi al gândurilor voastre bune, am reuşit să merg mai departe. Vă simt aproape, iar fiecare mesaj de încurajare mi-a dat putere. Chiar dacă acum sunt în continuare la Terapie Intensivă, sper ca în curând să mă pot muta în rezervă şi să încep recuperarea, să mă întorc la curse cât mai rapid.
Sunt profund recunoscător echipei de la Spitalul Fundeni, conduse de domnul profesor Irinel Popescu. Aici lucrează nişte oameni extraordinari, dedicaţi şi cu suflet mare, cărora le datorez enorm. Mă bucur să ştiu că nu sunt singur în această luptă şi am atât de mulţi oameni alături de mine”, a scris Leu pe Facebook.
Mihai Leu are 56 de ani. A descoperit primele probleme de sănătate acum 10 ani, după un consult mai amănunțit la Viena. Atunci i-au fost descoperite mai multe celule cancerigene. De atunci, fostul campion se află în evidența Institutului Clinic Fundeni.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











