McDonald’s face angajări masive în România: peste 500 de joburi noi în 2026

McDonalds
McDonald’s își extinde echipa din România, iar Premier Restaurants România a anunțat lansarea unei ample campanii de recrutare la nivel național, cu peste 500 de locuri de muncă ce urmează să fie create în 2026.
Pe termen mediu, compania estimează că numărul noilor angajări ar putea depăși 1.400 în următorii trei ani, pe fondul extinderii rețelei de restaurante și al consolidării echipelor existente.
Posturile disponibile includ funcții precum Crew Member (lucrător comercial), Barista, Guest Experience Leader, dar și programul YoungLead, destinat celor care își doresc o carieră în management.
Reprezentanții companiei susțin că accentul este pus pe un mediu de lucru accesibil și incluziv, în special pentru tineri aflați la început de drum. În prezent, o parte semnificativă dintre angajați are sub 24 de ani, iar sute dintre ei sunt studenți sau masteranzi.
Potrivit companiei, pachetul salarial diferă în funcție de poziție. Pentru un Crew Member, venitul net este cuprins între aproximativ 3.300 și 3.700 de lei, în timp ce un Barista câștigă între 3.350 și 3.500 de lei.
Pentru funcția de Guest Experience Leader, salariile ajung la 3.900–4.000 de lei, iar în cadrul programului YoungLead veniturile pot urca până la 4.700–5.100 de lei net.
Pe lângă salariu, angajații beneficiază de tichete de masă de 40 de lei pe zi, bonusuri și sporuri, asigurare medicală, acces la telemedicină, program flexibil și posibilitatea de a lucra în restaurante mai aproape de domiciliu, în funcție de disponibilitate.
De asemenea, sunt oferite zile suplimentare de concediu în funcție de vechime și diverse bonusuri de performanță sau recomandare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
- 11:04 - Captură impresionantă a Poliției Române. 4 kg de cocaină și 26 de kg de canabis, descoperite la un ucrainean
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














