MARIAN GODINĂ, PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA DEPUTATULUI AUR DAN TANAȘĂ. ACUZAȚII DE INCITARE LA DISCRIMINARE

MARIAN GODINĂ, PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA DEPUTATULUI AUR DAN TANAȘĂ. ACUZAȚII DE INCITARE LA DISCRIMINARE
Polițistul Marian Godină a anunțat că a depus plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tanașă
Polițistul Marian Godină a anunțat că a depus plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tanașă, pe care îl acuză de incitare la violență, ură sau discriminare. Godină susține că parlamentarul a publicat pe Facebook un mesaj prin care îi îndeamnă pe români să refuze comenzile livrate de muncitori din Asia și Africa.
„Ca să nu las pe alţii ceea ce pot face şi eu, am formulat o plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tanașă pentru săvârşirea infracţiunii de «Incitarea la violenţă, ură sau discriminare», prevăzute de articolul 369 din Codul Penal”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.
Motivul plângerii îl reprezintă o postare a parlamentarului din 19 august, în care acesta a scris: „Refuzaţi comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajaţi importul de muncitori necalificaţi din Asia şi Africa. Treziţi-vă!!!”.
Polițistul afirmă că acest text „incită în mod clar” la discriminarea muncitorilor străini și a anexat la plângere capturi de ecran ale mesajului postat de Dan Tanașă, considerate probe în dosar.
„Vă rog să dispuneţi cercetarea penală a faptei semnalate şi tragerea la răspundere penală a persoanei responsabile”, a adăugat Godină.
În aceeași postare, deputatul AUR a scris și că o dictatură „nu se instalează niciodată singură, ci în aplauzele celor cu mintea slabă”.
„Vestul se scufundă sub valul islamist, iar europenii plâng în pumni pentru că nu au fost atenţi la importul masiv de imigranţi. Eu nu vreau aşa ceva în România!”, a mai notat Dan Tanașă.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











