Malta, România şi Belgia, lideri în UE la creşterea deficitului guvernamental în primul trimestru

Malta, România şi Belgia, lideri în UE la creşterea deficitului guvernamental în primul trimestru
Deficitul guvernamental a crescut atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană
Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, a crescut atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, pe fondul introducerii măsurilor de izolare de către statele membre, pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar cea mai mare creştere a deficitului din rândul statelor membre a fost înregistrată în Malta, România şi Belgia, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.
Potrivit acestor date, în zona euro deficitul guvernamental a crescut de la 0,7% din PIB în trimestrul patru din 2019 până la 2,2% din PIB în primul trimestru din acest an, în timp ce în Uniunea Europeană deficitul guvernamental a urcat de la 0,7% din PIB la 2,3% din PIB. Este cel mai ridicat nivel al deficitului înregistrat în zona euro din trimestrul doi din 2015.
În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat deficit guvernamental în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut s-a înregistrat în Malta (8,5% din PIB), România (7,2% din PIB, faţă de 3,5% din PIB în trimestrul patru din 2019) şi Belgia (6% din PIB), excedent guvernamental fiind raportat în Germania (1% din PIB), Olanda (0,8% din PIB) şi Luxemburg (0,1% din PIB).
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














