LEGILE PUTERII Doina Pârcălabu: Pensionarii din mediul rural, nevoiți să lucreze până la sfârșitul vieții

LEGILE PUTERII Doina Pârcălabu: Pensionarii din mediul rural, nevoiți să lucreze până la sfârșitul vieții
Fostul director al Casei Naționale de Pensii, despre nivelul de trai al pensionarilor
„Pensionarii din mediul rural, care sunt în mare parte beneficiari ai pensiilor de agricultori, care de asemenea sunt niște pensii foarte mici, mare parte în categoria pensiei minime, sunt nevoiți să lucreze până la sfârșitul vieții în gospodării, la munca câmpului, pentru a-și completa cele necesare traiului cu produse din gospodăria proprie”, a declarat Doina Pârcălabu, fost director al Casei Naționale de Pensii la „Legile Puterii”.
„Este cu atât mai greu în situația în care asistăm la o migrare a populației din zonele rurale către celelalte state ale Europei, iar acolo forța de muncă este asigurată preponderent de persoane vârstnice cu forță fizică diminuată. De aceea, atunci când discutăm măsurile de asigurări sociale și măsurile de protecție socială, ele trebuie analizate din multe unghiuri de vedere și trebuie dispuse măsuri complementare astfel încât să fie asigurată întreaga plajă a situațiilor pe care le întâlnim. Să nu uităm că fenomenul migraționist, care presupune plecarea forței de muncă și lăsarea copiilor minori în grija bunicilor creează alte probleme dramatice, care ar trebui să fie analizate de autorități astfel încât aceste persoane vulnerabile și cu imposibilitatea de realizare de venituri să fie și ele protejate” a punctat Doina Pârcălabu.
Declarațiile vin în contextul scumpirii carburanților din ultimele săptămâni, care vor determina creșteri de prețuri și la alte produse. De la 1 ianuarie, și benzina, dar și motorina costă mai mult de 5 lei/litru, după ce timp de aproape un an, pe fondul pandemiei și a crizei de consum, prețurile au staționat la nivelul de acum zece ani.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











