Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, promulgată

Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, promulgată
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Legea a fost transmisă joi de Parlament pentru promulgare.
Camera Deputaţilor a adoptat pe 7 septembrie, în calitate de for legislativ decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil, stabilind că va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.
Actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurilor de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.
Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare și se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














