Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat

Kanye West
Rapperul american Kanye West a primit interdicție de intrare în Regatul Unit, după o serie de declarații controversate făcute în ultimii ani, considerate antisemite.
Artistul, în vârstă de 48 de ani, solicitase recent o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) pentru a putea intra în țară, însă cererea i-a fost respinsă de autorități. Potrivit presei britanice, decizia a fost luată pe motiv că prezența sa „nu ar fi în interesul general”.
Hotărârea Guvernului britanic vine după mai multe controverse generate de declarațiile și acțiunile publice ale lui Kanye West, inclusiv afirmații extrem de criticate și gesturi considerate ofensatoare. Deși artistul anunțase că ar fi dispus să se întâlnească cu reprezentanți ai comunității evreiești din Marea Britanie, autoritățile au decis să îi interzică accesul.
Contextul este cu atât mai sensibil cu cât, recent, comunitatea evreiască din Londra a fost afectată de mai multe incidente grave, inclusiv incendierea unor ambulanțe în apropierea unei sinagogi.
Decizia a avut un impact direct asupra industriei muzicale. Organizatorii Wireless Festival au anunțat anularea ediției din acest an, la scurt timp după interdicția impusă artistului.
„În urma deciziei Ministerului de Interne de a interzice intrarea” lui Kanye West în Regatul Unit, organizatorii „s-au văzut constrânşi să anuleze Festivalul Wireless”, au transmis aceștia.
Rapperul urma să fie cap de afiș și să susțină concerte în toate cele trei zile ale festivalului, programat între 10 și 12 iulie, în Finsbury Park.
Fanii care au achiziționat bilete pentru eveniment vor primi rambursarea integrală a sumelor plătite.
Decizia a fost susținută și la nivel politic, premierul britanic Keir Starmer calificând posibila prezență a artistului în țară drept „profund îngrijorătoare”.
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:33 - Nicușor Dan, declarații de ultim moment despre criza politică internă și scena internațională - LIVE TEXT
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











