Jandarmi chemați pentru a îndepărta viespile din podul unei case
O femeie din localitatea Dersca a putut răsufla uşurată în momentul în care un jandarm a scos din podul casei sale un cuib de viespi uriaşe, denumite popular „lupul albinelor”.
Speriată de viespile care zburau prin curte, femeia a sunat duminică după-amiază la numărul unic de urgenţă 112, iar operatorul a direcţionat un echipaj de jandarmi pentru a soluţiona problema.Deşi aflat în timpul liber, un jandarm, apicultor amator, s-a deplasat împreună cu colegii aflaţi în serviciu la adresa indicată, a scos cuibul şi l-a distrus, după care a astupat gaura prin care viespile îşi făcuseră loc.În sprijinul jandarmului au acţionat şi doi voluntari cu atribuţii pe linie de situaţii de urgenţă de la primăria din localitate.Această specie poate deveni agresivă din cauza temperaturilor ridicate, înţepătura putând provoca reacţii alergice puternice.Sfatul apicultorilor este ca, atunci când observăm mai multe insecte de acest fel zburând în jurul nostru, să ne păstrăm calmul în timp ce părăsim zona şi să nu agităm braţele în încercarea de a le îndepărta, deoarece mişcările rapide determină atacul insectelor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














