Ionuț Stroe: ”Pachetul final de măsuri fiscale nu este sperietoarea de care s-a temut toată lumea. Iar Partidul Naţional Liberal a avut un rol decisiv”

Ionuț Stroe: ”Pachetul final de măsuri fiscale nu este sperietoarea de care s-a temut toată lumea. Iar Partidul Naţional Liberal a avut un rol decisiv”
Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a transmis joi că dincolo de scenariile apocaliptice de acum câteva luni, pachetul final de măsuri fiscale nu este sperietoarea de care s-a temut toată lumea iar Partidul Naţional Liberal a avut un rol decisiv în echilibrarea acestui pachet de măsuri fiscale. ”Am obţinut introducerea unor măsuri care protejează clasa de mijloc, mediul de afaceri, educaţia, cultura, societatea civilă”, a menţionat Stroe.

”Dincolo de scenariile apocaliptice de acum câteva luni, pachetul final de măsuri fiscale nu este sperietoarea de care s-a temut toată lumea. Iar Partidul Naţional Liberal a avut un rol decisiv în echilibrarea acestui pachet de măsuri fiscale”, a afirmat Stroe.
El a precizat că, ”pe lângă creşterea veniturilor bugetare, PNL a insistat să existe o reducere a cheltuielilor statului, astfel încât să se asigure o disciplină financiară în instituţiile publice şi să se stopeze risipa bugetară”.
”Am obţinut introducerea unor măsuri care protejează clasa de mijloc, mediul de afaceri, educaţia, cultura, societatea civilă”, a subliniat Stroe.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News