Întâlnire de gradul zero la Palatul Cotroceni

Nicușor Dan
Premierul, miniștrii Energiei și Transporturilor, față în față cu președintele și reprezentanții Petrom și Rompetrol.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, au fost convocați luni, la Palatul Cotroceni, de către președintele României, Nicușor Dan. La ora 14:00, oficialii se vor întâlni cu reprezentanții companiilor din industria petrolieră Petrom și Rompetrol, pe tema aprovizionării României cu țiței și combustibili.
”Întâlnire cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, și reprezentanții companiilor din industria petrolieră Petrom și Rompetrol, pe tema aprovizionării României cu țiței și combustibili”, conform agendei președintelui publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, oficialii vor discuta cu principalii actori de pe piața combustibililor despre aprovizionarea României cu țiței și combustibili, în perioada următoare. Întâlnirea are loc pe fondul avertismentelor internaționale tot mai numeroase privind posibile penurii de combustibil în Europa.
Sursele menționate anterior spun că în cadrul discuțiilor vor fi analizate și eventuale măsuri de restricționare a consumului sau de raționalizare, ca răspuns la posibilele probleme de aprovizionare semnalate de specialiști.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











