GRUPAREA HAMAS ANUNȚĂ CĂ A PREDAT TOATE CADAVRELE OSTATICILOR LA CARE A AVUT ACCES

GRUPAREA HAMAS ANUNȚĂ CĂ A PREDAT TOATE CADAVRELE OSTATICILOR LA CARE A AVUT ACCES
„Recuperarea celorlalte cadavre restante necesită eforturi semnificative și echipamente speciale”
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunțat, miercuri seară, că a predat toate cadavrele ostaticilor israelieni deținuți în Fâșia Gaza la care a putut avea acces, în cadrul procesului de implementare a acordului de încetare a focului negociat cu sprijinul Statelor Unite.
Aripa armată a organizației, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, a transmis într-un comunicat că „și-a îndeplinit angajamentul asumat prin acordul de încetare a focului, predând toți prizonierii israelieni aflați în viață și corpurile la care a putut ajunge”.
Militanții grupării au adăugat că „recuperarea celorlalte cadavre restante necesită eforturi semnificative și echipamente speciale”, sugerând că unele trupuri ar putea fi încă îngropate sub ruinele provocate de bombardamentele israeliene.
La scurt timp după anunțul Hamas, armata israeliană a confirmat că două sicrie conținând trupurile unor ostatici au fost predate Crucii Roșii și sunt transportate către zona Fâșiei Gaza controlată de Israel.
Săptămâna aceasta a început aplicarea primei faze a planului de pace propus de președintele american Donald Trump, menit să pună capăt războiului declanșat după atacul Hamas din 7 octombrie 2023. Peste 1.200 de persoane au fost ucise atunci în Israel.
Atacul a declanșat o ofensivă militară de proporții în Fâșia Gaza, soldată cu peste 60.0000 de victime.
Conform planului american, Hamas trebuie să elibereze toți ostaticii, vii sau morți, precum și rămășițele unui soldat israelian ucis în 2014, în timpul unui război anterior
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














