Fostul primar al Iașiului mai are de așteptat liberarea condiționată. Ce a făcut procurorii

Fostul primar al Iașiului mai are de așteptat liberarea condiționată. Ce a făcut procurorii
Gheorghe Nichita se află încarcerat în Penitenciarul Botoşani.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au contestat decizia instanţei de liberare condiţionată a fostului primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, aflat în detenţie în Penitenciarul Botoşani.
Procurorii au depus, luni, la Judecătoria Botoşani o contestaţie, după ce vineri magistraţii acestei instanţe au admis cererea Penitenciarului Botoşani de punere în libertate a fostului edil şef al Iaşiului, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupţie.
„Admite propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2324/2017 a Tribunalului Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea Judecătoriei Botoşani.
Gheorghe Nichita se află încarcerat în Penitenciarul Botoşani. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, după ce ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














