Florin Salam, cercetat sub control judiciar, după ce a fost REȚINUT pentru înşelăciune - SURSE

Florin Salam, cercetat sub control judiciar, după ce a fost REȚINUT pentru înşelăciune - SURSE
Florin Salam va fi cercetat sub control judiciar în dosarul penal deschis pe numele său, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus
Florin Salam va fi cercetat sub control judiciar în dosarul penal deschis pe numele său, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus. Manelistul s-a apărat susținând că a restituit sumele de bani persoanelor păgubite. Florin Salam a fost reținut de poliție și este cercetat pentru înșelăciune cu un prejudiciu de 18.000 de euro, fiind acuzat că ar fi luat bani în avans de la mai multe persoane pentru a cânta, însă nu s-a mai prezentat la evenimentele promise.
Cântărețul de manele a declarat că „se va face curățenie imediată”, iar despre banii de la evenimentele la care nu s-a mai prezentat a spus că „sunt dați înapoi”.
Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție au pus, joi, în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în Capitală, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, anunță Poliția Capitalei. Prejudiciul estimat este de aproximativ 18.000 de euro. Potrivit surselor Realitatea PLUS, ar fi vorba despre cântărețul Florin Salam. Acesta a fost, de altfelm reținut pentru 24 de ore. Nu este prima dată însă când manelistul este cercetat într-un astfel de caz.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:36 - Anchetă la Timișoara, după o postare online care incită la asasinarea președintelui Nicușor Dan
- 08:17 - Apel de mobilizare lansat de George Simion: „Este timpul să ne implicăm”. Mesaj transmis în Săptămâna Luminată
- 08:05 - Meteorologii anunță ploi abundente, urmate de o încălzire a vremii înainte de minivacanță de 1 mai: prognoza ANM pentru 4 săptămâni
- 07:57 - Alertă în Tulcea după noi atacuri rusești cu drone lângă graniță: a fost emis RO-Alert
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










