Femeie și copil de 10 ani răniți într-un accident
O femeie în vârstă de 33 de ani și un copil de 10 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost victimele unui accident rutier.
Un bărbat din municipiul Botoşani care se deplasa cu autoturismul pe strada Calea Naţională, dinspre strada Victoriei către strada Griviţa. Nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de vehiculul care rula în faţa sa, condus de un tânăr de 22 de ani, şi a intrat în coliziune cu acesta.În urma impactului cel de-al doilea vehicul a fost proiectat într-un al treilea autoturism, condus regulamentar de un tânăr de 28 de ani, care la momentul respectiv efectua manevra de parcare.Urmare a producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a unei femei de 33 de ani şi a unui minor de 10 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism.Cei trei conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.În cauză a fost întocmit un dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie procedurală.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














