Explicația HALUCINANTĂ a unui tânăr prins cu acte false

Explicația HALUCINANTĂ a unui tânăr prins cu acte false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un tânăr, care a prezentat la control un certificat de pregătire profesională falsificat.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un tânăr, care a prezentat la control un certificat de pregătire profesională falsificat.
În data de 03 iunie 2021, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, care se afla la volanul unui ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, înmatriculate în Franţa.
La control, bărbatul a prezentat mai multe documente, printre care şi certificatul de pregătire profesională cu însemnele autorităţilor române.
În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră, aceştia au constatat că certificatul de pregătire profesională nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Tânărul a declarat că în urmă cu patru ani, fiind în Franța, i-au fost furate toate documentele. Ulterior a solicitat eliberarea altor documente, dar pentru că era plecat din ţară, certificatul în cauză a fost ridicat de către un prieten pe bază de procură notarială, fără ca el să aibă cunoştinţă că este un document falsificat.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














