EUROSTAT: ROMÂNII, PE LOCUL DOI ÎN UE PRIVIND SATISFACȚIA LEGATĂ DE VENITURILE ȘI CONDIȚIILE DE VIAȚĂ

EUROSTAT: ROMÂNII, PE LOCUL DOI ÎN UE PRIVIND SATISFACȚIA LEGATĂ DE VENITURILE ȘI CONDIȚIILE DE VIAȚĂ
Percepţia este influenţată, printre altele, de situaţia economică sau de nivelul de educaţie
Nivelul de satisfacţie al românilor faţă de propria viaţă era, în urmă cu doi ani, printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, locul al doilea dintre toate statele membre, potrivit unei analize realizate de Eurostat.
Această percepţie este influenţată, în general, de situaţia economică, dar şi de alţi factori, cum ar fi vârsta sau nivelul de educaţie sau situația familială.
Nivelul mediu de satisfacție față de propria viață este de 7,3 puncte, pe o scară de la 0 la 10, în Uniunea Europeană.
Cu 7,7 puncte, România, Belgia, Austria și Slovenia se află la egalitate pe locul al doilea privind cotă de satisfacție printre statele membre. Finlanda se află pe primul loc, cu 7,8 puncte, relatează Radio România Actualități.
Potrivit sursei citate, Bulgaria este singurul stat care coboară sub 6 puncte pe această grilă.
În clasamentul realizat de Eurostat, românii s-au declarat mai mulțumiți de propria viață decât germanii, francezii, olandezii sau suedezii, al căror nivel de trai este net superior.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














