Elevii Seminarului Teologic din Galați au donat sânge

Elevii Seminarului Teologic din Galați au donat sânge
Elevii seminarişti gălăţeni au donat sânge pentru semenii lor din spitale
După ce în urmă cu două săptămâni preoţii protopopiatului Tecuci, împreună cu credincioşi şi tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci (LTCOR) au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, astăzi, 8 decembrie, 31 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi, riguros selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au organizat o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor.
”Campania de donare de sânge la care au participat astăzi elevii seminarişti gălăţeni se întemeiază şi pe buna cooperare pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând de fiecare dată, atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară.Elevii participanţi la această faptă bună au dorit ca, în această perioadă în care ne pregătim de Praznicul Naşterii Domnului Hristos, să aducă un sprijin real semenilor lor.Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se înscriu în cadrul campaniei inițiate de Patriarhia Română: Donează sânge, salvează o viață!În funcţie de necesitate şi disponibilitate, donarea de sânge organizată în Eparhia Dunării de Jos va continua şi în perioada următoare.
O singură unitate de sânge donată poate salva până la 3 vieţi. Deşi cererea spitalelor este din ce în ce mai mare, în România, statistic, sunt 1,8% donatori, iar de la debutul pandemiei numărul donatorilor de sânge a scăzut foarte mult", transmite Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











