Doi tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

upu ambulanta1
Doi tineri de 19 și 22 de ani, din comuna Trușești, au ajuns la spital după ce au fost implicați într-un accident rutier. Mașina în care se aflau cei doi s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit polițiștilor, la volanul autoturismului era un tânăr de 22 de ani din comuna Truşeşti care se deplasa pe drumul national D.N. 29 D pe direcţia Botoşani-Truşeşti. Acesta nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.În urma producerii accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unui pasager în vârstă de 19 ani. Aceştia au fost transportaţi la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











