Deținut găsit mort în Penitenciarul Botoșani

Deținut găsit mort în Penitenciarul Botoșani
Un deținut încarcerat în Penitenciarul Botoșani a fost găsit mort în celulă. Potrivit reprezentanților unității de detenție, în această dimineață, o persoană privată de libertate a săvârșit un act de suicid, prin spânzurare.
Un deținut încarcerat în Penitenciarul Botoșani a fost găsit mort în celulă. Descoperirea a fost făcută în această dimineață de către personalul unității de detenție. Potrivit informațiilor oficiale, persoanaă privată de libertate a săvârșit un act de suicid, prin spânzurare.
Personalul medical al Penitenciarului Botoșani a intervenit pentru resuscitarea acesteia, concomitent fiind solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță, prin serviciul unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 07.35.
„În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a procedat la informarea: familiei persoanei decedate, judecătorului de supraveghere, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani”, au precizat reprezentanții ANP.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











