Dani Mocanu, prins în Italia după ce a fugit din România. Manelistul a fost condamnat la 4 ani de închisoare

Dani Mocanu, prins în Italia după ce a fugit din România. Manelistul a fost condamnat la 4 ani de închisoare
Manelistul Dani Mocanu și fratele lui, Nando, au fost găsiți de polițiștii italieni în Casola di Napoli, după ce fugiseră din țară în ziua în care au primit condamnările.
Manelistul Dani Mocanu și fratele lui, Nando, au fost găsiți de polițiștii italieni în Casola di Napoli, după ce fugiseră din țară în ziua în care au primit condamnările. Cei doi erau dați în urmărire generală, pentru că nu au fost găsiți acasă atunci când mandatele de arestare au fost puse în executare.
Dani Mocanu are o pedeapsă de 4 ani de închisoare, iar Nando a primit 7 ani. Sentințele au fost stabilite de Curtea de Apel Brașov pe 6 noiembrie, într-un dosar legat de scandalul din vara anului 2022, când cei doi au avut o altercație violentă într-o benzinărie din Pitești cu câțiva rivali.
În prima etapă a procesului, Tribunalul Argeș îl condamnase pe Dani Mocanu la 5 ani si 9 luni, iar fratele lui primise 6 ani si 4 luni. După verdictul final, cei doi nu au mai fost găsiți la adresele din Ștefănești, motiv pentru care au fost căutați imediat la nivel european.
Autoritățile italiene i-au localizat în zona Napoli, cu sprijinul polițiștilor români. Operațiunea a avut loc în cursul zilei de 10 noiembrie, iar capturarea lor a fost confirmată oficial.
Ce spune Poliția Română
„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Italia, în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie 2025, au fost localizați doi bărbați, de 35 și 33 de ani, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia.
Bărbații au fost depistați de polițiștii din cadrul Chesturii de Poliție Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliție Napoli.
Cei doi bărbați, din Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea fiind emise la data de 6 noiembrie 2025.
În prezent, pe teritoriul Italiei, se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare din această țară, persoanele să fie predate autorităților române”
Procedurile din Italia merg mai departe, iar predarea către România depinde de decizia instanțelor italiene.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











